Despre noi

Povestea noastră

ANII 1950

Tatăl fraților Dan și Nicolae Cotfas punea bazele unui atelier de manufactură de îmbrăcăminte în casa moștenită de generații. Zeci de ani mai târziu, mai precis în 1992, Dan și Nicolae, deși mici la vremea la care tatăl lor se lansa în antreprenoriat, inspirați de ideea acestuia, aveau să preia afacerea. Așa s-a născut brandul de echipamente sportive de iarnă Strindberg, care, inspirat la rândul său de frumusețea sălbatică a zonei în care are cartierul general – Toplița, Harghita – a început să cucerească încet-încet magazinele din întreaga țară.

De ce Strindberg

De ce Strindberg?

Simplu, pentru că “berg” este cuvântul de sorginte germanică ce denumește muntele. Iar muntele, prin măreția sa, dar și prin sporturile specifice pe care le ocazionează, așa cum se întâmplă și în zona Topliței, unde a funcționat una dintre cele mai mari baze sportive din țară, este ceea ce dă direcție, sens și scop creațiilor Strindberg.

Lucru care a și început să se vadă, mai cu seamă din anul 1995, când producția Strindberg a luat avânt puternic, un factor esențial reprezentându-l comenzile pentru cluburile şi monitorii de schi din Italia, Austria, Finlanda și Germania.

Zece ani mai târziu, compania reînnoia linia de producție și avea deja un punct de desfacere propriu chiar în regiunea Tirolului de Sud, renumită pentru stațiunile sale de schi.

Mai adăugați câțiva ani și ajungem la momentul prezent, când, cu ajutorul investițiilor făcute în mașinile de cusut de ultimă generație, dar și a sistemului de proiectare și croire asistată pe calculator, Strindberg își propune noi provocări și noi vârfuri de cucerit. Cum ar fi mărirea exportului produselor sale către statele Uniunii Europene, ba chiar și către SUA și Canada.

Produsele noastre

La începutul anilor 50 ai secolului trecut, nimic nu prevestea gloria sportivă pe care avea să o cunoască localitatea Toplița. Tot așa cum nimic nu prevestea industria de confecții care avea să se dezvolte în jurul acesteia și care pornea de la un întreprinzător local, tatăl fraților Dan și Nicolae Cotfas. Având în spate tradiția sutelor de ani de port popular, dar și meșteșugul moștenit de generații, acestuia nu i-a trebuit mult pentru a pune bazele unui atelier de confecții, unde, cu ajutorul tehnicii disponibile la acea vreme, seniorul se lansa în producția primelor modele.

Câteva zeci de ani mai târziu, însă, fiii săi preluau în forță ideea de antreprenoriat a tatălui lor, propunând un nume provocator: Strindberg.

Astfel, au trecut la realizarea primelor costume de schi și echipamente de salvamont, pentru a ajunge, în timp, la echipamente profesioniste de alpinism termolipite cu țesătură pe 2 straturi, 2,5 straturi și 3 straturi, dar și alte modalități de execuție, cum ar fi: umplutura cu vatelină sau puf de gâscă, țesătura cu durabilitate înaltă și ultra-rezistentă la abraziuni, dar și alte tipuri de țesături, cum ar fi dryskin-soft-shell.

0
MAGAZINE ÎN ȚARĂ
0
DE ANI DE ACTIVITATE
0
+
PRODUSE CONFECȚIONATE
0
+
ORE PETRECUTE PE PÂRTIE

Accesorii de calitate

De asemenea, Strindberg acordă o importanță deosebită accesoriilor, folosind produsele unor brand-uri cunoscute: fermoare YKK, capse Fiochi, Prym, finisajul produselor fiind specifice produselor de serie limitată, mereu de înaltă calitate.

Nu este de mirare, prin urmare, că Strindberg a ajuns, în timp, să confecționeze produse pentru firme precum Colmar, Rossignol, Emporio Armani EA7, Zegna, Salewa și Lafuma.

Colmar
Rossignol
Emporio Armani EA7
Ermenegildo Zegna
Salewa
a fost adăugat în coș.
Checkout
logo